Două noi stații de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice vor fi achiziționate de către Primăria Municipiului Craiova și vor fi amplasate în parcarea subterană de pe calea București.
Noile stații vor avea o putere maximă de 44Kw, iar furnizorul trebuie să asigure o garanţie de 24 de luni pentru fiecare echipament și va fi obligat să le monteze.
În parcare există în acest moment, două astfel de stații și peste 240 de prize speciale pentru alimentarea mașinilor.
Administrația locală dorește să mai amplaseze, cât de repede și alte stații, în diferite zone ale orașului.

Noi stații de încărcare a mașinilor electrice
Dată
DISTRIBUIE
Sărbători scumpe, dar respectate – MozaiQub
aprilie 16, 2025
Masa de Paște vine, și în acest an, cu un efort financiar tot mai mare pentru români. Prețurile produselor specifice sărbătorii – de la carne ...
Aradul cumpără 10 tramvaie noi prin fonduri europene – VoxQub
aprilie 16, 2025
Municipiul Arad va achiziționa încă 10 tramvaie eficiente energetic, prin două proiecte finanțate din fonduri europene, în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027.
Spitalul din Reșița, finanțat prin Banca Europeană – VoxQub
aprilie 16, 2025
Noul Spital Județean din Reșița va fi construit cu fonduri de la Banca Europeană de Investiții, nu prin PNRR.
Timișoara scapă de mașinile abandonate – VoxQub
aprilie 16, 2025
Sute de mașini abandonate au fost ridicate de pe străzile din Timișoara de la începutul anului.