Știri Qub – Certificat verde digital

Dată

Comisia Europeană propune un certificat verde digital pentru a facilita libera circulaţie în condiții de siguranță în Uniunea Europeană. Certificatele de vaccinare ar urma să fie valabile în toate statele membre. Data avansată pentru acest document este 1 iunie. Adeverinţa electronică verde va constitui dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de coronavirus. Adeverinţele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, şi vor include un cod QR care să le garanteze securitatea şi autenticitatea. În acest context, Comisia Europeană va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverinţele pot fi controlate în întreaga Uniune şi va sprijini statele membre în ceea ce priveşte punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverinţelor. Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricţii în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în acelaşi mod călătorilor care deţin o adeverinţă electronică verde. Totodată, comisarul european pentru justiție a declarat că statele membre vor fi obligate să accepte certificatul de vaccinare cu un ser autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului. În cazul vaccinării cu un alt produs, rămâne la latitudinea fiecărui stat ce face. În acest context, Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, atrage atenția că certificatul european nu e un pașaport, ci doar un document unic recunoscut de toate statele membre. Cu toate acestea, fiecare țară își va decide propropriile reguli de tranzit. De exemplu, este posibil ca unele țări să ceară și dovada unui test PCR negativ, pe lângă dovada vaccinării, iar documentul unic european va include și acest lucru. Cei care nu doresc să obțină un astfel de certificat, dar vor să călătorească, statele membre sunt obligate să ofere o alternativă.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Emisiuni

Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub

Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Emisiuni

Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.
Actualitate

Programul special de Paște la QubTV!

Programul special de Paște la QubTV!
Emisiuni

Credința este fundamentul pentru echilibrul fiecărui om – QubArena

Valorile creștine sunt acelea care clădesc oamenii echilibrați, relațiile armonioase si stabilitatea socială. Despre cum se raportează omul modern la credință vorbesc- Pr. Nikola Laus, ...

Alte
știri