Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu va trece prin localitățile Târgu-Cărbunești și Hurezani, nu prin Rovinari pe actualul traseu al Drumului Național 66. Varianta respectivă va avea o lungime de 100 de kilometri și va fi mai scurtă cu 9 kilometri decât cea prin Rovinari. De asemenea, vor fi mai puține clădiri de expropriat și demolat. Pe traseul respectiv sunt mai mult terenuri agricole, iar, teoretic, atât etapa de proiectare, cât și cea de execuție vor fi mult mai bine puse la punct. Potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, noul drum va uni două dintre cele mai importante municipii din Oltenia. Beneficiile noii legături se extind spre Valea Jiului, Petroșani, Baia de Aramă și alte zone. Acesta este un alt exemplu de proiect important pentru dezvoltarea economică a unei zone a țării prin conectare la rețeaua de drumuri rapide.