Cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2021 – 2022 începe astăzi, 17 ianuarie și se va încheia în 10 iunie. De astăzi, în unităţile de învăţământ preuniversitar, cursurile se desfăşoară cu prezenţă fizică în toate judeţele în care rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este de cel mult 75%.
În situaţia în care rata este mai mare de 75%, cursurile se desfăşoară în sistem online. Reluarea cursurilor cu prezenţă fizică se face numai după ce aceeaşi rată scade sub 70%.
Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal au început cursurile, după vacanţa de iarnă, în 3 ianuarie. Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar au revenit la şcoală o săptămână mai târziu, în 10 ianuarie. Următoarea vacanţă, cea de primăvară va fi de vineri, 15 aprilie până duminică, 1 mai.
Începe semestrul al doilea al anului școlar
Dată
DISTRIBUIE
Lucrări de modernizare a căii ferate Lugoj -VoxQub
noiembrie 22, 2024
CFR Infrastructură derulează lucrări de modernizare a tronsonului de cale ferată Lugoj - Timișoara Est, cu finanțare europeană prin Programul Național de Redresare și Reziliență ...
Incident IT la Registrul Auto Român: Activitatea ITP sistată – VoxQub
noiembrie 22, 2024
Activitatea Registrului Auto Român a fost întreruptă din cauza unui incident tehnic în camera serverelor centrale, care a afectat stațiile de Inspecție Tehnică Periodică și ...
Timișul sub avertizare de cod portocaliu – VoxQub
noiembrie 22, 2024
Județul Timiș se află sub avertizare de cod portocaliu de vânt puternic, iar autoritățile au intervenit pentru a rezolva mai multe probleme cauzate de condițiile ...
Dialoguri folk cu Maria Gheorghiu și Monica Mihalea Cojocaru – Povești cu cântec
noiembrie 22, 2024
Maria Gheorghiu și Monica Mihalea Cojocaru au susținut o seară deosebită de folk la Timișoara, în cadrul unor dialoguri muzicale care au reprezentat incursiuni în ...