Inclusive Impro Theatre, la Timişoara

Dată

În cadrul Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara a fost implementat, începând cu luna martie a anului 2021, Proiectul Erasmus+ Inclusive Impro Theatre, proiect de parteneriat strategic pe domeniul școlar, ca răspuns la situația provocată de pandemia COVID-19.
Inclusive Impro Theatre are ca obiectiv principal combaterea abandonului școlar şi incluziunea socială prin utilizarea tehnicilor de dramatizare ca instrument de încurajare, respectiv dezvoltarea gândirii critice, imaginației şi creativității.
Profesorii vor începe să aplice la clasă metodele elaborate în cadrul acestui proiect pentru a dezvolta spiritul de echipă.
În aceste condiții pandemice, partenerii implicați în proiect au desfășurat activități și întâlniri virtuale, pentru a-și exprima așteptările pe care le au de la acest proiect și motivațiile pentru care au dorit să fie membrii ai acestuia şi au elaborat un plan de acțiune în vederea atingerii scopurilor urmărite.
Instituțiile care iau parte la activitățile proiectului provin din 5 țări membre ale Uniunii Europene, dintre care şi Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Timișoara, care este şi coordonatorul proiectului, Centrul Pentru Promovarea Învățării Permanente din Timișoara, precum şi Smart Umbrella Management Solutions din Grecia sau I & F Education And Development Limited din Irlanda.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Agenda zilei – marți, 07.04.2025

Agenda zilei - marți, 07.04.2025
Actualitate

Amenzi pentru blocurile fără adăpost de protecție civilă – VoxQub

Începând de anul acesta, toate blocurile vor fi obligate să aibă amenajat un spațiu pentru protecția civilă. Dacă acest spațiu nu există sau nu este ...
Actualitate

Ultima zi pentru înscrierea în programul „Rabla pentru sobe” – VoxQub

Primăriile din localitățile montane se mai pot înscrie până pe 11 aprilie în programul „Rabla pentru sobe”. Acestea pot obține până la 560.000 de lei ...
Actualitate

Extrasele de carte funciară sunt acum gratuite pentru proprietari – VoxQub

Proprietarii pot obține gratuit extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral, atât la ghișeele oficiilor de cadastru, cât și online.

Alte
știri