Paraziții intestinali sunt specii vii care trăiesc în interiorul unui organism viu, hrănindu-se cu substanțele nutritive ale acestuia. Acești paraziți ajung în interiorul corpului pe calea aerului, apei sau prin mâncare. Pentru a se multiplica, paraziții intestinali se hrănesc atât cu substanțele nutritive din alimentele consumate, cât și cu mucoasa zonei unde se stabilesc. Cu toate că se pot stabili oriunde în corpul uman, intestinul constituie mediul ideal pentru dezvoltarea și multiplicarea paraziților.
Există peste o mie de paraziți intestinali care trăiesc în corpul uman – unii au dimensiuni foarte mici, microscopice, iar alții pot fi observați cu ochiul liber. Paraziții intestinali eliberează toxine în sânge, reducând rezistența organismului în lupta cu afecțiunile, astfel, aceștia nu numai că provoacă afecțiuni dar agravează și afecțiunile deja existente.

Paraziții…musafirii nepoftiți – Rețeta Compensată
Dată
DISTRIBUIE
Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub
aprilie 17, 2025
Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub
aprilie 17, 2025
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.
Credința este fundamentul pentru echilibrul fiecărui om – QubArena
aprilie 17, 2025
Valorile creștine sunt acelea care clădesc oamenii echilibrați, relațiile armonioase si stabilitatea socială. Despre cum se raportează omul modern la credință vorbesc- Pr. Nikola Laus, ...