În fiecare an în România este marcată, în 10 mai, Ziua Regalităţii, adoptată de Camera Deputaţilor, în aprilie 2015, drept sărbătoare naţională. Data de 10 mai a fost Ziua naţională a României între anii 1866 și 1948. Mai este cunoscută şi cu alte denumiri ca Ziua Regelui sau Ziua Regalității. Ca zi naţională, era sărbătorită de toţi românii, care luau parte la celebra bătaie cu flori de la şosea. Celebrarea acestei zile a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947. În inimile românilor, Ziua Regalității, este de mai bine de un secol și jumătate! „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.” a spus Regele României Mihai I.

Ziua Regalității
Dată
DISTRIBUIE
Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub
aprilie 17, 2025
Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub
aprilie 17, 2025
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.
Credința este fundamentul pentru echilibrul fiecărui om – QubArena
aprilie 17, 2025
Valorile creștine sunt acelea care clădesc oamenii echilibrați, relațiile armonioase si stabilitatea socială. Despre cum se raportează omul modern la credință vorbesc- Pr. Nikola Laus, ...