Cadrele didactice și personalul didactic auxiliar trec printr-o evaluare a activității în baza căreia vor primi un calificativ. Evaluarea nu se mai face la nivelul comisiei din școală, ci se întrunește o comisie temporară pe care o propune consiliul profesoral și o validează consiliul de administrație al școlii. Din comisia pentru stabilirea indicatorilor de performanță fac parte și reprezentanții sindicatelor care vor avea rolul de a urmări respectarea domeniilor și a criteriilor din fișele cadru. La final, consiliul de administrație al unității de învățământ acordă punctajul final de evaluare pe baza fișei cadru de evaluare a personalului didactic. Cadrele didactice care obțin calificative slabe nu pot paricipa la concursurile pentru grade sau funcții.

Nouă evaluare a profesorilor
Dată
DISTRIBUIE
De ce avem nevoie de valorile creștine? – QubArena
aprilie 20, 2025
În cele mai tulburi vremuri oamenii și-au pastrat echilibrul prin reîntoarcerea la învățăturile creștine, la familie, învățând să corecteze, să reconstruiasca și să își păstreze ...
Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub
aprilie 17, 2025
Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub
aprilie 17, 2025
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.