Românii au decis care sunt cele 6 locuri din România ce vor lupta în acest an pentru marele trofeu, “Destinaţia anului 2021 în România”. Peste 16.000 nominalizatori au decis care sunt destinaţiile din ţară calificate în Marea Finală. Acestea sunt Banatul Montan, Brăila, Delta Dunării, Iaşi, Ţara Maramureşului şi Oradea. Concursul, intens promovat în mediul online, a mobilizat cărășenii care au votat ca destinație a anului 2021, Banatul Montan. Drept răsplată, s-a clasat pe primul loc. În continuare, publicul își va vota destinația preferată împreună cu un juriu format din bloggeri și profesioniști în turism. Proiectul a adus în lumina reflectoarelor și alte destinații din țară care s-au bucurat de un număr mare de nominalizări precum Brașov, Bucovina, Ciugud, Corbi din Argeș, Țara Hațegului, Toplița, Zarnești din Piatra Craiului, Bucovina, Oltenia de Sub Munte și Piatra Neamț.

Destinația anului 2021
Dată
DISTRIBUIE
De ce avem nevoie de valorile creștine? – QubArena
aprilie 20, 2025
În cele mai tulburi vremuri oamenii și-au pastrat echilibrul prin reîntoarcerea la învățăturile creștine, la familie, învățând să corecteze, să reconstruiasca și să își păstreze ...
Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub
aprilie 17, 2025
Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub
aprilie 17, 2025
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.