Evaluarea Națională la Matematică – Știrile Qub

Dată

Evaluarea Națională continuă astăzi, 24 iunie cu proba la matematică. Ministerul Educaţiei a anunţat că la examen s-au înscris peste 130.000 de elevi. La prima probă, cea de Limba şi literatura română, s-au prezentat aproximativ 120.000 de elevi, iar peste 7.600 au absentat. Primele rezultate vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 14:00. Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 şi 30 iunie. Rezultatele finale vor fi afişate în 4 iulie. Vineri, 25 iunie are loc proba la Limba și literatura maternă.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Emisiuni

De ce avem nevoie de valorile creștine? – QubArena

În cele mai tulburi vremuri oamenii și-au pastrat echilibrul prin reîntoarcerea la învățăturile creștine, la familie, învățând să corecteze, să reconstruiasca și să își păstreze ...
Emisiuni

Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub

Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Emisiuni

Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.
Actualitate

Programul special de Paște la QubTV!

Programul special de Paște la QubTV!

Alte
știri