Știri Qub – Reglementările simplificate în construcții

Dată

Reglementările simplificate in construcții Reglementările din domeniul construcțiilor vor fi simplificate, pentru ca nu corespund realității actuale anunță ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. In prezent sunt în vigoare aproape 600 de prevederi legale, unele chiar din 1970. A fost constituit un grup de lucru care va avea sarcina de a elabora un set de prevederi mai simple și mai eficiente, și de a actualiza în permanență aceste normative, corelate cu cele internaționale în vigoare în Uniunea Europeană”, a mai subliniat Cseke Attila. ================================================== Cat. Construcții ( legislație) Norme noi de constructie a clădirilor Noi prevederi legislative pentru eficientizarea energetică a clădirilor,le vor inlocui pe cele adoptate acum un deceniu. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației propune actualizarea normelor cu scopul de a putea construi clădiri verzi, pasive din punct de vedere al protejării mediului înconjurător.Ministerul a anunțat și actualizarea prevederilor normative, adoptate în 1997, privind construcția creșelor, având în vedere că va începe, în acest an, conform programului de guvernare, un proiect amplu de construcție de creșe noi în întreaga țară.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Agenda zilei – marți, 07.04.2025

Agenda zilei - marți, 07.04.2025
Actualitate

Amenzi pentru blocurile fără adăpost de protecție civilă – VoxQub

Începând de anul acesta, toate blocurile vor fi obligate să aibă amenajat un spațiu pentru protecția civilă. Dacă acest spațiu nu există sau nu este ...
Actualitate

Ultima zi pentru înscrierea în programul „Rabla pentru sobe” – VoxQub

Primăriile din localitățile montane se mai pot înscrie până pe 11 aprilie în programul „Rabla pentru sobe”. Acestea pot obține până la 560.000 de lei ...
Actualitate

Extrasele de carte funciară sunt acum gratuite pentru proprietari – VoxQub

Proprietarii pot obține gratuit extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral, atât la ghișeele oficiilor de cadastru, cât și online.

Alte
știri