Copacii bătrâni și uscați din Timișoara vor fi folosiți pentru operele de artă realizate de studenții sculptori și donate orașului. PrimăriaTimișoara și Facultatea de Arte și Design Timișoara din cadrul Universității de Vest au încheiat, prin Hotărâre a Consiliului Local, un acord menit să dea o nouă viață materialului dendrologic și, totodată, să îmbunătățească domeniul public al orașului. Printre primii arbori uscați, al căror lemn va fi transformat în obiecte de artă, se numără stejarii de la intrarea în Parcul Copiilor.
sursă foto: www.debanat.ro