Certificatul verde COVID, necesar la Timişoara

Dată

Timişoara a depăşit rata de incidenţă de 3 la mia de locuitori, fapt care plasează oraşul într-un nou scenariu de măsuri menite să împiedice răspândirea bolii. Astfel, va intra în vigoare solicitarea certificatului verde COVID în restaurante, cafenele, la nunţi, în săli de sport ori de spectacole şi cinematografe, conform deciziei luate la nivel naţional în legătură cu situaţia localităţilor care au depăşit pragul ratei de 3 la mie.
De asemenea, în urma şedinţei de astăzi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, se vor adopta şi noile măsuri de protecţie sanitară care vor intra în vigoare începând cu ziua de mâine. Printre acestea se numără şi organizarea evenimentelor private cu un număr maxim de 200 de persoane participante, competiţiile sportive se pot desfăşura cu până la 30% din capacitatea spaţiului, respectiv cu 50% pentru sălile de cinema şi de spectacole.

sursă foto: digi24.ro

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Actualitate

Agenda zilei, miercuri, 30.04.2025

Agenda zilei, miercuri, 30.04.2025
Actualitate

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, s-a stins – VoxQub

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și o personalitate marcantă în domeniul agronomic, a murit marți, 29 aprilie 2025, la Timișoara, unde era internat din ...
Emisiuni

Ucenicia, drumul către o meserie – MozaiQub

Într-o perioadă în care piața muncii se schimbă rapid, formarea profesională rămâne una dintre cele mai valoroase resurse pentru a construi un viitor stabil. AJOFM ...
Actualitate

Tăierea pensiilor speciale ale magistraților, amânată – VoxQub

Comisia pentru muncă a Senatului a amânat adoptarea unui raport privind pensiile speciale ale magistraților. Amânarea a fost cauzată de lipsa avizelor necesare din partea ...

Alte
știri