Sunt în vigoare noi măsuri împotriva răspândirii virusului COVID-19 în mai multe oraşe şi localităţi din Timiş, în urma depăşirii ratei de 3 la mie.
Astfel, în orașele Timișoara, Buziaș, Jimbolia și în localitățile Giulvăz, Bucovăț, Mașloc, Denta, Dumbrava, Bara, Becicherecu Mic, Moravița, Moșnița Nouă, Șag, Dumbrăvița, Giroc, Sânandrei, Dudeștii Noi, Ghiroda, Pădureni, Parța și Sacoșu Turcesc, va fi necesară prezentarea Certificatul verde Covid-19.
Organizatorii şi operatorii economici au obligativitatea de a solicita certificatul atât în restaurante, cafenele, cluburi precum şi la nunţi, în săli de sport ori de spectacole şi cinematografe, conform deciziei luate la nivel naţional în legătură cu situaţia localităţilor care au depăşit pragul ratei de 3 la mie.
Persoanele nevaccinate trebuie să prezinte dovada trecerii prin boală sau rezultatul negativ a unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore, respectiv a unui test rapid antigen nu mai vechi de 48 de ore.
Printre noile măsuri aprobate de Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se numără şi organizarea evenimentelor private cu un număr maxim de 200 de persoane participante, competiţiile sportive se pot desfăşura cu până la 30% din capacitatea spaţiului, respectiv cu 50% pentru sălile de cinema şi de spectacole.
Având în vedere contextul epidemiologic actual, Teatrul Național din Timișoara a anunţat că persoanele care nu se încadrează în noile reglementări privind accesul la spectacole, și au achiziționat deja bilete, le vor putea returna la Agenția de bilete „Mărășești”, pentru a recupera contravaloarea acestora.

Noi măsuri în judeţul Timiş
Dată
DISTRIBUIE
Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, s-a stins – VoxQub
aprilie 29, 2025
Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și o personalitate marcantă în domeniul agronomic, a murit marți, 29 aprilie 2025, la Timișoara, unde era internat din ...
Ucenicia, drumul către o meserie – MozaiQub
aprilie 29, 2025
Într-o perioadă în care piața muncii se schimbă rapid, formarea profesională rămâne una dintre cele mai valoroase resurse pentru a construi un viitor stabil. AJOFM ...
Tăierea pensiilor speciale ale magistraților, amânată – VoxQub
aprilie 29, 2025
Comisia pentru muncă a Senatului a amânat adoptarea unui raport privind pensiile speciale ale magistraților. Amânarea a fost cauzată de lipsa avizelor necesare din partea ...