Căldură pentru încă câteva zile

Dată

Primarul Dominic Fritz anunță că a obținut o prelungire a contractului de furnizare a gazului cu încă câteva zile, mai exact, până joi, 6 noiembrie, la ora 7:00 dimineața. Astfel, timișorenii conectați la Colterm vor avea apă caldă si căldură și în perioada următoare, timp în care Colterm și Primăria Municipiului Timișoara continuă negocierile pentru găsirea unei soluții de achiziționare a gazului pe termen mediu și lung. Pentru această prelungire, s-a achitat în avans o sumă de peste 2.700.000 de lei.
Bani pentru căldură și apă caldă nu există, mai ales în condițiile creșterii prețului la gaz, iar datoriile Coltermului și intrarea în insolvență, au împins societatea direct în prăpastie, pentru că furnizorii nu mai au încredere în compania de termoficare. În acest context, Primăria a cerut o sumă uriașă de la guvern, peste 350 de milioane de lei pentru a putea trece peste această iarnă.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Emisiuni

Povești cu cântec la Viena – Povești cu Cântec

Revoluția de la Timișoara a fost comemorată în capitala Austriei printr-un eveniment special derulat la sediul Institutului Cultural Român ce a inclus și un concert ...
Emisiuni

Reflecții asupra Revoluției din 1989 – MozaiQub

Simpozionul de la ICR Viena a fost și o oportunitate de a discuta despre evoluțiile ulterioare ale României, despre cum procesul de tranziție de la ...
Actualitate

Plafonarea adaosurilor comerciale extinsă până în 2025 – VoxQub

Guvernul a decis, în ultima ședință din mandat, să extindă plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până pe 30 iunie 2025.
Actualitate

Transportul public din Belgrad va deveni gratuit în 2025 – VoxQub

Începând cu 1 ianuarie 2025, transportul public din Belgrad va fi gratuit, o premieră pentru un oraș cu o populație de peste un milion de ...

Alte
știri