Carantină de noapte în weekend la Timișoara și alte localități

Dată

Timișoara și localitățile Dudeștii Noi, Giulvăz, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Pădureni, Sacoșu Turcesc și Parța se află în caratină de noapte în weekend, a anunțat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Localitățile timișene Bucovăț și Moravița se află în carantină de noapte pe tot parcursul săptămânii, după ce rata a depășit 7,5 la mia de locuitori. Măsurile se vor aplica începând de joi, 23 septembrie. Astfel, în Timișoara și în cele 8 localități se va circula fără restricții în timpul săptămânii, iar în intervalul 20:00 – 5:00 sunt premise circulația în afara locuinței în zilele de vineri, sâmbătă și duminică numai pe baza declarației. Masca este obligatorie pe o raza de 25 de metri, în jurul unor spații publice piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spații comerciale, unități spitalicești ș nu doar. Activitățile sportive și recreative în aer liber sunt premise numai unui grup de maximum 10 persoane. Sălile de fitness și bazinele de înot pot funcționa cu o capacitate maximă de 50% în interior, fiind nevoie de o distanță de 7 mp între fiecare persoană. Evenimentele private pot funcționa cu un număr maximum de 200 de persoane la interior, iar între fiecare persoană este nevoie de 2 mp distanțare fizică.

sursă foto: digi24.ro

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Actualitate

Agenda zilei, miercuri, 30.04.2025

Agenda zilei, miercuri, 30.04.2025
Actualitate

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, s-a stins – VoxQub

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și o personalitate marcantă în domeniul agronomic, a murit marți, 29 aprilie 2025, la Timișoara, unde era internat din ...
Emisiuni

Ucenicia, drumul către o meserie – MozaiQub

Într-o perioadă în care piața muncii se schimbă rapid, formarea profesională rămâne una dintre cele mai valoroase resurse pentru a construi un viitor stabil. AJOFM ...
Actualitate

Tăierea pensiilor speciale ale magistraților, amânată – VoxQub

Comisia pentru muncă a Senatului a amânat adoptarea unui raport privind pensiile speciale ale magistraților. Amânarea a fost cauzată de lipsa avizelor necesare din partea ...

Alte
știri