Cărbunele folosit de compania Colterm nu poate să fie ars fără gaz. Întrucât cei de la E.On nu au siguranța că își vor primi banii de la compania de termoficare, au decis să nu mai furnizeze gaz.
Garnitura cu combustibil, despre care Primarul Dominic Fritz a anunțat că a ajuns deja la Timișoara, acoperă necesarul doar pentru o zi. Edilul a precizat că o altă garnitură este pe drum.
Colterm negociază cu doi furnizori de cărbune, care au început deja să-l livreze către Timișoara și continuă discuțiile cu Guvernul pentru eliberarea cărbunelui din rezerva statului.
Dacă nu se vor găsi soluții până luni, 25 octombrie, aproximativ 50.000 de locuințe, spitale, școli și instituții vor rămâne fără căldură și apă caldă.
În cursul nopții de miercuri spre joi, a sosit cea de a doua garnitură de tren plină cu cărbune pentru compania Colterm.
Cantitatea pe care o deține acum societatea de termoficare, ar fi suficientă pentru a asigura încălzirea orașului timp de câteva zile. În acest moment ar exista contracte care să asigure funcționarea pe cărbune pentru o durată de două luni de iarnă.
Decizia de a trece funcționarea pe cărbune a fost luată de conducerea primăriei, datorită prețurilor majorate ale gazului și perspectiva de a rămâne fără această variantă de combustibil. Deoarece cărbunele nu arde fără gaz, găsirea unei soluții pentru a asigura un furnizor de gaze devine extrem de importantă.
Probleme cu cărbunele de la Colterm
Dată
DISTRIBUIE
Povești cu cântec la Viena – Povești cu Cântec
decembrie 20, 2024
Revoluția de la Timișoara a fost comemorată în capitala Austriei printr-un eveniment special derulat la sediul Institutului Cultural Român ce a inclus și un concert ...
Reflecții asupra Revoluției din 1989 – MozaiQub
decembrie 20, 2024
Simpozionul de la ICR Viena a fost și o oportunitate de a discuta despre evoluțiile ulterioare ale României, despre cum procesul de tranziție de la ...
Plafonarea adaosurilor comerciale extinsă până în 2025 – VoxQub
decembrie 20, 2024
Guvernul a decis, în ultima ședință din mandat, să extindă plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până pe 30 iunie 2025.
Transportul public din Belgrad va deveni gratuit în 2025 – VoxQub
decembrie 20, 2024
Începând cu 1 ianuarie 2025, transportul public din Belgrad va fi gratuit, o premieră pentru un oraș cu o populație de peste un milion de ...