Știri Qub – Alegerea metodelor de studiu

Dată

Conducerea Universității Politehnice din Timișoara a propus Senatului UPT metodologii flexibile, care au lăsat facultăților libertatea de a organiza cursurile într-un sistem hibrid de învățământ sau de a rămâne în sistemul online. Majoritatea facultăților au ales, până acum mediul online. În urma consultărilor cu studenții pentru fiecare măsură adoptată, facultățile au programat activitățile aplicative în sistem hibrid, pe grupe restrânse, în special pentru studenții din anii I sau cu cei din anii terminali, pentru pregătirea licenței sau a disertației. Pentru viitor, UPT are în plan să doteze unele dintre amfiteatre cu un sistem de camere video performant care să se adapteze după mișcarea celui care predă. În acest fel, studenții pot alege, în cazul cursurilor, chiar după revenirea la normalitate, dacă participă fizic sau online. S-a constatat o prezență mult mai mare la cursuri de când s-a trecut la varianta online a acestora. Anul trecut UPT a venit cu o premieră și anume admiterea pe bază de portofoliu educațional pe care o va păstra și în acest an. În ultimul an s-a înregistrat o creștere majoră a resurselor utilizate pentru învățământul online în Campusul Virtual al UPT. Au fost achiziționate echipamente necesare pentru activitatea online, au fost dezvoltate instrumente digitale, inclusiv de către studenți, dar și cursuri online deschise, prin Centrul de e-Learning.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Agenda zilei – marți, 07.04.2025

Agenda zilei - marți, 07.04.2025
Actualitate

Amenzi pentru blocurile fără adăpost de protecție civilă – VoxQub

Începând de anul acesta, toate blocurile vor fi obligate să aibă amenajat un spațiu pentru protecția civilă. Dacă acest spațiu nu există sau nu este ...
Actualitate

Ultima zi pentru înscrierea în programul „Rabla pentru sobe” – VoxQub

Primăriile din localitățile montane se mai pot înscrie până pe 11 aprilie în programul „Rabla pentru sobe”. Acestea pot obține până la 560.000 de lei ...
Actualitate

Extrasele de carte funciară sunt acum gratuite pentru proprietari – VoxQub

Proprietarii pot obține gratuit extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral, atât la ghișeele oficiilor de cadastru, cât și online.

Alte
știri