Comunele timișene Moșnița Nouă, Otelec și Biled intră în carantină. Anunțul a fost făcut de subprefectul Mircea Băcală care a convocat o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență. Reprezentantul Guvernului face și un apel la respectarea regulilor de către timișeni, județul având o rată de infectare de peste 5 la mia de locuitori. Zilnic sunt identificați în jur de 5.000 de timișeni care nu respectă măsurile impuse de carantină. Reamintim că a fost dispusă intrarea în carantină și a localității Dudeștii Vechi, iar Dumbrăvița și Șandra rămân în continuare sub restricții suplimentare pentru încă 7 zile. Totodată, cea mai recentă informare a autorităților arată că rata de incidență cea mai ridicată din județul Timiș se înregistrează la Otelec – 9,88 la o mie de locuitori.