Știri Qub – Cărțile noastre

Dată

Proiectul multianual „Cărțile noastre”, lansat în urmă cu câteva luni este prezentat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Timișoara. Prezentarea cuprinde atât o listă, cât și un colaj cu imaginea copertei tuturor volumelor publicate în țară și în străinătate de membrii Filialei Timișoara în anul 2020, grupate pe genuri ca poezie, proză, critică și istorie literară, eseu, memorialistică sau traduceri. Scriitorul Marian Odangiu explică că acest proiect își propune să scoată în evidență vizibilitatea activității creative a membrilor filialei timișorene, cunoașterea între colegi și întărirea legăturii și solidarității scriitorilor din filialele Uniunii Scriitoriolor din România. De asemenea, urmărește să mărească șansele ca aceste lucrări literare să ajungă mai repede și mai eficient la publicul cititor și să stimuleze interesul pentru lectură. În viitor, va fi prezentată și posibilitatea achiziționării acestor lucrări, într-o modalitate cât mai facilă și transparentă.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Actualitate

Autostrada A1 Lugoj-Deva amânată până în 2027 – VoxQub

Lucrările la tunelurile pentru protecția faunei de pe autostrada A1 Lugoj-Deva au avansat, dar finalizarea acestora a fost amânată pentru anul 2027. Proiectul include tuneluri ...
Actualitate

Limba engleză, inclusă în testele PISA – VoxQub

În premieră, testele PISA din 2025 vor include și un set de subiecte pentru limba engleză, pe lângă tradiționalele evaluări de lectură, matematică și științe. ...
Actualitate

Pensionarea anticipată, vine cu schimbări – VoxQub

Românii care doresc să iasă mai devreme la pensie vor trebui să îndeplinească cerințe stricte privind anii de muncă și cotizație. Începând cu 2025, noile ...
Actualitate

Parcările publice și private reglementate prin Codul rutier – VoxQub

Parcările publice și private ar putea fi reglementate prin Codul rutier, într-o încercare de a unifica reglementările existente, care sunt dispersate în șapte acte normative. ...

Alte
știri