Știri Qub – Ce nu vor mai contine produsele de patiserie?

Dată

De astăzi, producătorii dar şi proprietarii de restaurante şi fast food-uri sunt obligaţi să reducă acizii graşi din alimente. Sunt cele mai dăunătoare grăsimi pe care le putem găsi în patiserie şi panificaţie, margarină, chipsuri sau carne prăjită. Ele cresc riscul de atac cerebral, infarct sau diabet. Legea stabileşte că într-un aliment nu trebuie să fie mai mult de 2 grame de acizi trans la suta de grame de produs, iar cine nu respectă, primeşte o amendă de până la 30.000 de lei. Se estimează că reducerea grăsimilor trans în alimente ar duce la salvarea a 2.000 persoane, doar în România. Alexandru Ciric, directorul Institutului pentru Cercetări Alimentare spune că pericolul de deces prin boli cardiovasculare la nivel European se situează între 20 şi 32 la sută. Legea nu prevede însă nimic despre etichetarea produselor, aşa cum se întâmplă în alte state europene care au adoptat aceste reguli de mulţi ani. Producătorii din România nu sunt obligaţi să scrie cantitatea de acizi graşi trans pe etichete, ci doar pe cea de acizi graşi saturaţi. Unii au anunţat însă că vor face acest lucru chiar dacă nu este impus de lege.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Emisiuni

De ce avem nevoie de valorile creștine? – QubArena

În cele mai tulburi vremuri oamenii și-au pastrat echilibrul prin reîntoarcerea la învățăturile creștine, la familie, învățând să corecteze, să reconstruiasca și să își păstreze ...
Emisiuni

Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub

Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Emisiuni

Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.
Actualitate

Programul special de Paște la QubTV!

Programul special de Paște la QubTV!

Alte
știri