În peste jumătate din județele țării s-au încălcat regulile anti-covid, susțin polițiștii. Mulţi patroni de restaurante şi baruri au fost sancţionaţi pentru încălcarea legii, însă acest lucru nu îi oprește. Autorităţile vor să oprească această practică şi anunţă sancţiuni mai dure. Cele în vigoare sunt nesemnificative în raport cu profitul obținut din organizarea de petreceri sau evenimente, spun autoritățile. Proiectul inițiat de ministerul de Interne propune că odată închis localul, chiar dacă proprietarul contestă măsura, sancțiunea să rămână în vigoare până se judecă contestația. Proiectul care va permite suspendarea activității localurilor amendate deja pentru încălcarea regulilor ar putea fi gata în câteva săptămâni.