Concurs de manager la Muzeul de Artă

Dată

Se caută manager la Muzeul Național de Artă Timișoara. Consiliul Județean Timiș organizează concursul de proiecte de management în care se pot înscrie persoanele care au studii superioare în domeniul artei și au cel puțin 3 ani de experiență. Candidații își pot depune dosarele până în 20 iulie, la ora 15:00. În 22 iulie va avea loc anunțul selecției, urmând ca în 13 august să apară rezultatele.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Emisiuni

De ce avem nevoie de valorile creștine? – QubArena

În cele mai tulburi vremuri oamenii și-au pastrat echilibrul prin reîntoarcerea la învățăturile creștine, la familie, învățând să corecteze, să reconstruiasca și să își păstreze ...
Emisiuni

Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub

Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Emisiuni

Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.
Actualitate

Programul special de Paște la QubTV!

Programul special de Paște la QubTV!

Alte
știri