Promovabilitate scăzută la titularizare

Dată

Mai puțin de jumătate dintre cadrele didactice care au susținut proba scrisă în cadrul concursului pentru ocuparea posturilor din învățământul preuniversitar au obținut note peste șapte, mai exact aproape 45%, potrivit rezultatelor de dinainte de contestații. Este cea mai mică rată de promovare a Examenului de titularizare din ultimii cinci ani. Proporția notelor între 5 și 7 este de circa 35 de procente, în creștere față de anul trecut. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată , adică titularizare, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinate, adică suplinire, minimum nota 5.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Emisiuni

Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub

Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Emisiuni

Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.
Actualitate

Programul special de Paște la QubTV!

Programul special de Paște la QubTV!
Emisiuni

Credința este fundamentul pentru echilibrul fiecărui om – QubArena

Valorile creștine sunt acelea care clădesc oamenii echilibrați, relațiile armonioase si stabilitatea socială. Despre cum se raportează omul modern la credință vorbesc- Pr. Nikola Laus, ...

Alte
știri