Unitățile de învățământ de tip afterschool vor funcționa după regulile sanitare impuse școlilor și grădinițelor, prevăzute în ordinul comun Sănătate – Muncă – Educație, a anunțat Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu.
Până acum, afterschool-urile funcționau în afara unităților de învățământ și nu erau reglementate de Ministerul Educației, astfel că măsurile speciale de protecție nu erau aplicate.
Precizările au fost făcute în condițiile în care ministrul a propus ca activitățile din școli să se desfășoare în format fizic, în localitățile în care incidența este sub 3 la mia de locuitori, chiar dacă pragul de vaccinare al personalului din unitățile de învățământ nu este de 60%.

Reguli sanitare impuse și Afterschool-urilor
Dată
DISTRIBUIE
Creștere de 20% a facturilor la gaze din aprilie 2026 – VoxQub
aprilie 4, 2025
De la 1 aprilie 2026, prețurile la gaze naturale se vor majora cu cel puțin 20%, odată cu eliminarea plafonării actuale a tarifelor.
Ajutoare pentru sectoarele afectate de tarifele SUA – VoxQub
aprilie 4, 2025
Guvernul României lucrează la scheme de ajutor pentru sectoarele economice afectate de noile tarife vamale impuse de Statele Unite.
Competiție în lumea tehnică – MozaiQub
aprilie 4, 2025
Școlile profesionale joacă un rol esențial în formarea tinerilor, oferindu-le competențe specifice și abilități practice necesare pentru a-și construi o carieră. Aceste instituții educaționale sunt ...