Cel puțin 250 de lei pentru fiecare elev, asta prevede un proiect legislativ adoptat deja de Senat. Elevii ar urma să primească vouchere culturale, sub formă de bonuri, prin intermediul cărora vor putea achiziționa cărți, chiar și în format digital, bilete și abonamente pentru reprezentații la teatru, pentru accesul la expoziții, festivaluri de artă, muzee sau parcuri naturale.
Mai mult decât atât, elevii vor putea plăti cu aceste vouchere abonamentele la biblioteci și pot participa la numeroase cursuri sau ateliere de artă. Se dorește astfel educarea elevilor români prin artă și cultură, adesea aceste medii fiindu-le străine din lipsa posibilităților financiare. Pentru ca proiectul legislativ să fie adoptat și pus în aplicare, el trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării, iar mai apoi, publicat în Monitorul Oficial.

Vouchere culturale pentru elevi
Dată
DISTRIBUIE
Sprijin financiar pentru elevi – VoxQub
aprilie 7, 2025
Elevii din învățământul profesional și tehnic vor beneficia de subvenții lunare de 300 de lei, ajutor pentru cazare, masă și transport, precum și de programe ...
Granițe închise din cauza focarelor de febră aftoasă – VoxQub
aprilie 7, 2025
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Austria, valabilă pentru perioada 5 aprilie – 20 mai. În acest interval, mai multe puncte ...
Creștere de 20% a facturilor la gaze din aprilie 2026 – VoxQub
aprilie 4, 2025
De la 1 aprilie 2026, prețurile la gaze naturale se vor majora cu cel puțin 20%, odată cu eliminarea plafonării actuale a tarifelor.