Casa de Cultură a Municipiului Timișoara pune la dispoziția celor interesați cei 20 de brăduți din Piața Libertății pentru a-i planta în grădinile din proximitatea blocurilor sau în spațiile verzi din cartiere.
Pentru a intra în posesia lor, este suficient să trimiteți un mail la adresa office@ccmt.ro, în perioada 1-10 ianuarie. Cererile care vor avea ca subiect „brăduți în cartiere”, vor cuprinde obligatoriu adresa exactă, un număr de telefon de contact și motivul pentru care comunitatea voastră își dorește un brăduț.
Cererile vor fi analizate, împreună cu Direcția de Mediu a Primăriei, iar în 13 ianuarie, toți cei 20 de brăduți care acum înveselesc Piața Libertății vor ajunge în cartiere.
”Dacă nu vă descurcați cu transportul, vă ajutăm noi, trebuie doar să precizați acest aspect în mesaj. Singura condiție este să îi plantați până în 16 ianuarie și să ne trimiteți poze de la operațiunea de plantare, cu voi, dar și cu locația blocul unde au fost plantați”, a transmis Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Casa de Cultură oferă brăduții din Piața Libertății
Dată
DISTRIBUIE
Amenzi pentru blocurile fără adăpost de protecție civilă – VoxQub
aprilie 7, 2025
Începând de anul acesta, toate blocurile vor fi obligate să aibă amenajat un spațiu pentru protecția civilă. Dacă acest spațiu nu există sau nu este ...
Ultima zi pentru înscrierea în programul „Rabla pentru sobe” – VoxQub
aprilie 7, 2025
Primăriile din localitățile montane se mai pot înscrie până pe 11 aprilie în programul „Rabla pentru sobe”. Acestea pot obține până la 560.000 de lei ...
Extrasele de carte funciară sunt acum gratuite pentru proprietari – VoxQub
aprilie 7, 2025
Proprietarii pot obține gratuit extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral, atât la ghișeele oficiilor de cadastru, cât și online.