Sfântul Ştefan, primul martir creştin al Bisericii

Dată

În 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creştinii greco-catolici şi ortodocşi se închină Întâiului Martir al Mântuitorului, Sfântul Arhidiacon Ştefan. Sfântul Ştefan a fost un diacon iudeu din Ierusalim, potrivit Noului Testament. A fost primul martir creştin, condamnat la moarte de autorităţile din Ierusalim. Se spune că fost unul dintre cei şapte bărbaţi plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, aleşi de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon. A intrat foarte repede în atenţia fariseilor, care erau nemulţumiţi de faptul că predica în public învăţăturile lui Iisus. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon a fost acuzat de blasfemie faţă de Moise şi de Dumnezeu şi condamnat la moarte prin lovire cu pietre.
În această zi, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere care poartă numele mucenicului Ştefan.
Creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de mult timp cu persoane orgolioase este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.
Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar împăcările sunt bine-venite.
Peste 500.000 români îşi sărbătoresc onomastica luni, 27 decembrie, cu ocazia sărbătorii Sântului Arhidiacon Ştefan.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Agenda zilei – marți, 07.04.2025

Agenda zilei - marți, 07.04.2025
Actualitate

Amenzi pentru blocurile fără adăpost de protecție civilă – VoxQub

Începând de anul acesta, toate blocurile vor fi obligate să aibă amenajat un spațiu pentru protecția civilă. Dacă acest spațiu nu există sau nu este ...
Actualitate

Ultima zi pentru înscrierea în programul „Rabla pentru sobe” – VoxQub

Primăriile din localitățile montane se mai pot înscrie până pe 11 aprilie în programul „Rabla pentru sobe”. Acestea pot obține până la 560.000 de lei ...
Actualitate

Extrasele de carte funciară sunt acum gratuite pentru proprietari – VoxQub

Proprietarii pot obține gratuit extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral, atât la ghișeele oficiilor de cadastru, cât și online.

Alte
știri