Ziua internațională a pregătirii pentru epidemii

Dată

În 27 decembrie, Organizația Națiunilor Unite marchează din anul 2020 printr-o rezoluție Ziua internaţională de pregătire în caz de epidemii, deoarece răspândirea de Covid-19 a evidenţiat lipsa de anticipare în această privinţă. Potrivit ONU, pandemia a demonstrat ce efecte devastatoare poate avea o criză globală asupra sistemelor de sănătate publică, lanţurilor de aprovizionare şi economiilor, în special a celor din ţările în curs de dezvoltare. De aceea, este nevoie să se creeze sisteme de sănătate robuste, care să poată răspunde nevoilor tuturor membrilor societăţii, chiar şi în situaţii de criză.
Rezoluţia încurajează cele 193 de ţări membre ale ONU să organizeze activităţi de informare şi sensibilizare pentru a sublinia importanţa prevenirii epidemiilor, pregătirea şi stabilirea de parteneriate pentru a le face faţă.
Un accent deosebit este pus de ONU pe conceptul de solidaritate în faţa epidemiilor, care trebuie să fie însuşit de la nivel individual până la cel comunitar, statal, regional şi internaţional. Liderul Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că pandemia în sine nu a fost o surpriză, mai ales că avertismente cu privire la o astfel de posibilitate şi la lipsa de pregătire a lumii au fost emise de mai multe ori de-a lungul anilor.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Actualitate

Febra aftoasă amenință stabilitatea globală – MozaiQub

Febra aftoasă reprezintă o amenințare majoră la nivel mondial pentru sectorul agricol, cu efecte devastatoare asupra economiilor celor mai afectate țări. Odată cu apariția focarelor, ...
Actualitate

Statul completează pensia – VoxQub

Românii care se pensionează după 15 ani de muncă vor beneficia de pensii completate de stat până la nivelul indemnizației sociale minime, de 1.281 lei.
Actualitate

Taxă anuală obligatorie pentru stăpânii de câini – VoxQub

Stăpânii de câini trebuie să achite o taxă anuală și să respecte reglementările legale, în special cei care dețin rase de câini considerate periculoase, precum ...
Actualitate

Cardurile de sănătate vor fi înlocuite – VoxQub

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, începând cu anul 2025, cardurile de sănătate vor fi înlocuite cu altele noi. Aceste carduri sunt ...

Alte
știri