Un supermarket din Timişoara a fost amendat cu 40.000 de lei, iar vânzarea de peşte viu şi proaspăt a fost oprită, în urma unui control al inspectorilor de la Protecţia Consumatorului.
Mai multe nereguli au fost descoperite la raion, astfel că spațiile în care era depozitat şi comercializat peştele viu erau neconforme, ruginite şi deteriorate. Mâncarea gătită era păstrată la temperaturi necorespunzătoare, iar spaţiile de preparare ale alimentelor erau murdare.
Toate produsele neconforme au fost oprite de la comercializare, au mai transmis inspectorii.
Astfel de controale vor mai continua şi în perioada următoare.

Nereguli într-un supermarket din Timişoara
Dată
DISTRIBUIE
Amenzi pentru blocurile fără adăpost de protecție civilă – VoxQub
aprilie 7, 2025
Începând de anul acesta, toate blocurile vor fi obligate să aibă amenajat un spațiu pentru protecția civilă. Dacă acest spațiu nu există sau nu este ...
Ultima zi pentru înscrierea în programul „Rabla pentru sobe” – VoxQub
aprilie 7, 2025
Primăriile din localitățile montane se mai pot înscrie până pe 11 aprilie în programul „Rabla pentru sobe”. Acestea pot obține până la 560.000 de lei ...
Extrasele de carte funciară sunt acum gratuite pentru proprietari – VoxQub
aprilie 7, 2025
Proprietarii pot obține gratuit extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral, atât la ghișeele oficiilor de cadastru, cât și online.