Modernizarea Aeroportului Internațional Craiova

Dată

Proiectul de modernizare și extindere al Aeroportului Internațional Craiova a fost scos la licitație. Sunt prevăzute construirea unui nou terminal de pasageri; drumuri de acces; parcări; dar și amenajarea suprafeței pistei de rulare. De asemenea, se vor achiziționa o centrală termică, echipamente și sistem de control, precum și dotarea unei zone cu apă pentru incendii.
Potrivit anunţului de participare la lictație, contractul se referă la servicii de proiectare și la elaborarea tuturor documentațiilor necesare demarării proiectului. La acestea se mai adaugă și serviciile de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor.
Valoarea totală a contractului este de aproape 85 de milioane de euro. Pentru a acoperi cheltuielile, a fost depusă o cerere de finanțare din fonduri europene.
Termenul de finalizare al proiectului este 23 decembrie 2023.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Agenda zilei – marți, 07.04.2025

Agenda zilei - marți, 07.04.2025
Actualitate

Amenzi pentru blocurile fără adăpost de protecție civilă – VoxQub

Începând de anul acesta, toate blocurile vor fi obligate să aibă amenajat un spațiu pentru protecția civilă. Dacă acest spațiu nu există sau nu este ...
Actualitate

Ultima zi pentru înscrierea în programul „Rabla pentru sobe” – VoxQub

Primăriile din localitățile montane se mai pot înscrie până pe 11 aprilie în programul „Rabla pentru sobe”. Acestea pot obține până la 560.000 de lei ...
Actualitate

Extrasele de carte funciară sunt acum gratuite pentru proprietari – VoxQub

Proprietarii pot obține gratuit extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral, atât la ghișeele oficiilor de cadastru, cât și online.

Alte
știri