Trei noi maratoane de vaccinare

Dată

Trei noi maratoane de vaccinare anti Covid-19 vor fi disponibile în județele Hunedoara, Caraș-Severin și Gorj. Vaccinarea a început de astăzi și va continua până duminică, 16 mai. În cadrul maratoanelor, persoanele se pot prezenta doar cu buletinul și se vor putea vaccina cu serul de la Pfizer. În Caransebeș este organizat primul maraton din județ și va avea loc la Sala Polivalentă „Valeria Borza” din cartierul Cazărmii. În Hunedoara, maratonul va avea loc la Sala polivalentă din Petroşani, iar în Gorj, maratonul va fi organizat în orașul Rovinari.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Actualitate

Agenda zilei, marți, 22.04.2025

Emisiuni

De ce avem nevoie de valorile creștine? – QubArena

În cele mai tulburi vremuri oamenii și-au pastrat echilibrul prin reîntoarcerea la învățăturile creștine, la familie, învățând să corecteze, să reconstruiasca și să își păstreze ...
Emisiuni

Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub

Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Emisiuni

Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.

Alte
știri