centru

Primul centru de vaccinare drive – thru din Timisoara – MozaiQub

Reportaje, interviuri, oameni de poveste, locuri inedite, subiecte din domenii diferite – economic, investiții, finanțe, piața muncii, social, artă, cultură, religie, presă, legislație, tehnologie, istorie, tradiții, obiceiuri, turism, divertisment, sport, gastronomie, sănătate, igienă, educație, toate în rubricile MozaiQub difuzate oră de oră în programul Qub TV.

Primul centru de vaccinare drive – thru din Timisoara – MozaiQub Read More »

Cât de eficiente sunt Pfizer și Moderna?

Vaccinurile pentru Covid-19, Pfizer şi Moderna au o eficacitate de 94% în prevenirea spitalizării persoanelor cu vârste de cel puţin 65 de ani, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite. Peste 81% dintre adulţii cu vârste de cel puţin 65 de ani au fost vaccinaţi cu o doză de ser pentru Covid-19 și peste 65% au fost vaccinaţi cu ambele doze. Cercetarea a evaluat 417 adulţi spitalizaţi, din 14 state americane, în perioada ianuarie-martie.

Cât de eficiente sunt Pfizer și Moderna? Read More »

Vaccinare cu buletinul

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș transmit că în centrele de vaccinare din județ unde se administrează vaccinul Moderna, și anume la Centrul Vox Tehnology Park, Centrul STPT, Buziaș, Deta și Centrul Făget, imunizarea se poate face fără programare în platformă, pe baza actului de identitate.

Vaccinare cu buletinul Read More »

Știri Qub – Când se deschide primul centru drive-thru?

Primul centru de vaccinare de tipul ‘drive-thru’, vaccinare direct din maşină se va deschide sâmbătă,24 aprilie în parcarea celui mai mare centru comercial din municipiul Deva. Autorităţile spun că vor putea fi vaccinate zilnic aproximativ 500 persoane, fără să mai fie nevoie de programare. Prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a anunţat că se va folosi

Știri Qub – Când se deschide primul centru drive-thru? Read More »