Oferte depuse pentru proiectarea drumului Craiova-Lugoj

Dată

Cinci agenţi economici şi-au depus ofertele la licitaţia pentru proiectarea drumului de mare vizteză Craiova-Lugoj, a anunţat luni Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
Drumul expres va avea o lungime de circa 250 de km şi reprezintă un proiect esenţial pentru asigurarea unei conexiuni moderne şi rapide între Oltenia şi Banat.
Investiţia se ridică la o valoare de peste 107 milioane de lei, iar durata contractului este de 43 de luni, dintre care 36 de luni sunt alocate studiului de fezabilitate.
Comisia de evaluare urmează să analizeze ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiilor de atribuire şi cu legislaţia în vigoare, după care va fi lansată o nouă licitaţie pentru execuţia propriu-zisă. Beneficiarul va primi la final un studiu de fezabilitate foarte detaliat, care va elimina riscurile şi va permite constructorului inovaţie şi adaptare, conform declaraţiilor ministrului.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Emisiuni

Magia Paștelui, în aer liber – MozaiQub

Odată cu venirea primăverii și apropierea Sărbătorilor Pascale, orașele din vestul și sud-vestul țării prind viață în lumina caldă a soarelui și în parfumul florilor ...
Emisiuni

Lumina Paștelui, între credință și obicei – MozaiQub

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, încărcată de tradiții, credință și emoție.
Actualitate

Programul special de Paște la QubTV!

Programul special de Paște la QubTV!
Emisiuni

Credința este fundamentul pentru echilibrul fiecărui om – QubArena

Valorile creștine sunt acelea care clădesc oamenii echilibrați, relațiile armonioase si stabilitatea socială. Despre cum se raportează omul modern la credință vorbesc- Pr. Nikola Laus, ...

Alte
știri